Urmare a avarierii distribuţiei de apă din nodul hidraulic situat în zona Alei, Apa Service a demarat înlocuirea, pe un tronson de 14 metri, a coloanei de apă care leagă reţeaua de alimentare de pe artera principală din b-dul1907, cu reţelele din străzile Mircea cel Bătrân, Libertăţii, Dobrogeanu Gherea şi zona Portului. Lucrările sunt planificate în perioada 25-29 noiembrie şi vor presupune, pentru o perioadă pe care o vom anunţa, întreruperea alimentării cu apă pentru consumatorii situaţi între Parcul Alei şi Zona Portului: blocurile ANL, stadionul Dunărea, Căpitănia Portului, APDF şi societăţile comerciale din port.

 

Alte lucrări ale operatorului de apă şi canal, aflate în desfăşurare:

  • La solicitarea locuitorilor de pe strada Năvodului, Apa Service execută reabilitarea reţelei de apă din zona respectivă. Este vorba despre o redimensionare a reţelei existente, pentru a putea acoperi, ca debit şi presiune, necesarul de apă în creştere al caselor şi terenurilor din zonă, unde va apărea şi un hidrant pentru incendii. Lucrarea se află în stadiul de execuţie a branşamentelor şi are ca termen de execuţie finalul anului.

În zona Pasarelă de pe şoseaua Bucureşti, între ansamblul B1/1S şi Benzinăria Mall se află în curs de execuţie reţeaua de canalizare menajeră pentru imobilele de pe străzile din vecinătate. Termenul de finalizare a lucrărilor: 31 decembrie.