Întreruperea aparentă a activităţii parlamentare pe perioada alegerilor prezidenţiale nu i-a oprit pe aleşii ceva mai vredinci să-şi urmărească agenda. Este şi cazul deputatului PSD de Giurgiu,  Cristina-Elena Dinu. Domnia sa, deşi aflată acum în opoziţia politică din Parlament a anunţat că Am prezentat astăzi în plenul Camerei Deputaților raportul Comisiei pentru Sănătate şi Familie asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.27/2019 pentru modificarea si completarea art.230 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul Sănătăţii. Proiectul de lege are ca obiect crearea cadrului legal de reglementare a contribuției personale suportată direct de către asigurați, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sanatate, în vederea acoperirii unor servicii medicale acordate de furnizorii privați, care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Această contribuție poate fi suportată direct de asigurat sau prin intermediul unui asigurator cu care are încheiat un contract de asigurare.
Proiectul de lege a fost adoptat astazi (27 noiembrie) în ședința de vot final.”