aldeAlianţa Liberal Democrată, organizaţia Giurgiu, şi-a depus joi la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) dosarele de candidaţi, însoţite de listele de susţinători prevăzute de lege. În faţa presei, liderii locali ai partidului, ai susţinut că-şi doresc ca, după 11 decembrie, să se dovedească încă odată, după alegerile locale, că sunt cel puţin al treilea partid parlamentar.

„Prima noastră speranță pentru alegerile parlamentare este legată de electorat. Așteptăm o prezență masivă la vot, chiar dacă condițiile meteo nu vor permite acest lucru. Îmi doresc o prezență masivă la vot pentru a avea foarte clar o imagine a ceea ce își doresc cetățenii, pentru că am încredere în giurgiuveni, atât la nivelul municipiului, cât și în județ, că pot să își exprime votul. Legat de partid, îmi doresc cel puțin un deputat și un senator, dar, în același timp, este foarte important pentru noi să consolidăm ALDE la nivelul județului, așa cum am reușit la alegerile locale, să conturăm o imagine foarte clară că suntem al treilea partid atât la nivel național, cât și pe plan local. Odată cu intrarea în Parlament a acestui partid pentru prima dată, ne dorim să putem fi la guvernare împreună cu formațiunea cu care, cel puțin în ultimii doi ani, am colaborat, și anume PSD.”, a declarat copreşedintelele ALDE Giurgiu, Toma Petcu.

Mai optimist decât colegul său de partid, Vasile Mustăţea, propunerea ALDE Giurgiu pentru poziţia numărul unu la Senat a ţinut să sublinieze că, personal, are, aşteptări mult mai mari. „Eu îmi doresc să ajungem partidul numărul doi și la nivel local și cred că rezultatele din toamnă ne vor oferi acestă șansă, în condițiile în care PNL se află într-o degringoladă totală.” a declarat acesta cu ocazia depunerii candidaturii.

Ioan Mănăilă