Cea mai grăbită echipă din peisajul ultimului eșalon din fotbalul Giurgiuvean la reluarea pregătirilor pentru abordarea returului a fost liderul seriei Nord din Liga 5, ACS Mihai Vodă.

Gheorghe Paraschiv  (Vamanu ) a condus la sfîrșitul săptămîni trecute  primul antrenament din 2019 cu efectivul  folosit în prima parte a întrecerii.

„Dacă ne-am reunit mai repede decât celelalte formaţii, să sperăm că vom fi şi mai bine pregătiţi. Vrem să le facem viață grea protagonistelor întrecerii în retur. Partea a doua a campionatului va fi mai dificilă, în condiţiile în care mai mult ca sigur că toate echipele îşi vor lua măsuri atunci când vor juca împotriva noastră”, a punctat experimentatul antrenor al celor din Mihai Vodă.

După 11  meciuri, ACS Mihai Vodă e pe locul 1 în campionat cu 27 de puncte. Gruparea condusă de  Dănuț Badea (Bebe), nu a cunoscut înfrîngerea în acest tur de campionat (3 egaluri), şi are una dintre cele mai bune defensive din Liga 5.

„Sunt sigur că am ajuns  să avem un lot competitiv, un lot echilibrat din punct de vedere valoric.  Sper ca la sfîrșitul acestui sezon  să ne îndeplinim obiectivul pe care ni l-am fixat, și anume acela de a promova în Liga a 4-a”, a spus Dănuț Badea, director sportiv.

Noul an a venit cu două rănduri de echipament de joc oferit de sponsorul echipei – CT-PARK.

Lotul prezent la reunire: Marin Constantin și Adrian Tănase; Laurențiu Dumitrache,Dan Ștefănescu, Ionuț Stoica, Daniel Oprea, Cătălin Ilie, Florin Udrea; Georgian Dumitrache, Alex Dumitrache, Cristi Badea, Jan Dumitru, Mihai Toader, Valentin Porșircaru, Costin Niculae; Cristi Grigore, Marius Feraru, Răducu Alpida