În perioada 2-6 octombrie 2017, la nivel național se va desfășura „Săptămâna prevenirii criminalității”, manifestare care are la bază prioritățile de acțiune ale Poliției Romane pentru anul 2017.

Luni, 2 octombrie,, la sediul Instituției Prefectului Județul Giurgiu, s-a desfășurat conferința de presă pe tema lansării campaniei „Săptămâna prevenirii criminalității”.

La nivelul județului Giurgiu, ca de altfel în toate județele din țară, se vor desfășura activități având un caracter unitar, structurate pe domeniile de prevenire, astfel încât fiecare zi a săptămânii sa abordeze o temă educativ-preventivă, după cum urmează:

Luni, 2 octombrie – Prevenirea delincvenței juvenile;

Marți, 3 octombrie – Prevenirea victimizării minorilor;

Miercuri, 4 octombrie – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului;

Joi, 5 octombrie – Prevenirea violenței în familie;

Vineri, 6 octombrie – Siguranța rutieră.

În intervalul menționat, polițiștii de prevenire, proximitate, ordine publică și poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu vor desfășura activități de prevenire pe raza județului, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

La activitatea organizată cu ocazia lansării campaniei au participat Prefectul Județului Giurgiu, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică, conducerea I.P.J. Giurgiu, I.J.J. Giurgiu, Poliției Municipiului Giurgiu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, șeful Serviciului de Ordine Publică, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Giurgiu și nu în ultimul rând reprezentanții mass – mediei locale.