Ateneul “Nicolae Bălănescu” a fost duminică gazda celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Național de Muzică Corală Religioasă Interconfesională “Lumină din lumină”, ediție ce s-a bucurat de participarea a 15 grupuri corale din România și Bulgaria.

Giurgiu a fost reprezentat de această dată de cinci formații corale (Corul “Melos” al CJCPCT, Corul „Vlăsceanca” al Colegiului Național Ion Maiorescu, Corul „Doruleț” din Trestieni, Corul „Soli Deo Gloria”, Grupul Coral „Betel” al Bisericii Creștine după Evanghelie), Bucureștiul, tot de cinci coruri (Corala „Sf. Elena”, Corul „Credo” al Liceului Teologic Adventist, Grupul coral bărbătesc „Vestea Bună”, Corala „Dominus”, Corala „Brâncovenilor”), Călărașiul, de două (Corul „Camerata Danubii” și Grupul cateheric al parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”), iar Ploieștiul, de Corala „Paul Constantinescu” a Casei de Cultură I.L. Caragiale

Din Bulgaria au participat Grupul vocal „Edelweiss” Ruse și Grupul coral „Dimcio Deleanov” al Casei de Cultură Sofia.

Fiecare cor a interpretat piese de factură religioasă și a primit din partea organizatorilor plachete și diplome de participare.
Festivalul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu și Centrul Cultural “Ion Vinea”, în cadrul programului cultural-artistic Primăvara Culturală Giurgiuveană.