1 Decembrie sărbătorit la Centrul de abilitare şi reabilitare Tântava

  • Social
  • 30 Noiembrie 2022
  • Nici un comentariu
  • 0
  • 2 minute de citit

La Centrul de abilitare și reabilitare pentru adulți cu dizabilități din localitatea  Tântava a fost sărbătorită în avans Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Îndrumați de instructorii de educație și psihologul centrului, cei 48 de beneficiari de servicii sociale din această structură rezidențială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu  s-au pregătit din timp pentru a marca  această zi importantă. Astfel, luni 28 noimbrie 2022 și marți, 29 noiembrie 2022,  beneficiarii de servicii sociale au susținut  spectacole în care au recitat  poezii și au cântat  cântece patriotice. Nu au lipsit dansurile populare, pâinea împletită, coaptă în cuptor, și nici mâncarea tradițională pregătită la ceaun.

„Pregătirea acestor acțiuni a început cu câteva zile în urmă, am desfășurat repetiții, am stabilit împreună detaliile astfel încât să fie o reușită. Le-am vorbit beneficiarilor despre importanța sărbătorii și ne-am bucurat să constatăm cu cât entuziasm și dăruire s-au implicat în organizarea acestor acțiuni. Cu toții,  beneficiari și salariați ai Centrului, ne-am îmbrăcat în costume populare iar atmosfera a fost deosebit de plăcută, a declarat  Gina Grigore, psiholog în cadrul Centrului de abilitare și reabilitare pentru adulți cu dizabilități din localitatea Tântava.D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată .